Tipărire
frica de esec
 
Una dintre cele mai obișnuite frici ale oamenilor este frica de eșec. Aceasta este una dintre fricile care fac parte integrantă chiar din structura ADN-ului nostru deoarece își are originile în frica colectivă de a eșua în supraviețuirea ca specie.
Strămoșii nostri au descoperit că, dacă rămâneau împreună și funcționau în grupuri în care indivizii și familiile aveau responsabilități și deprinderi diferite, își puteau astfel crește șansele de supraviețuire. În vremuri străvechi, preistorice, dacă un individ era alungat din grup, risca aproape sigur moartea. De aceea frica de eșec presupune de fapt frica de a nu fi acceptat din punct de vedere social și/sau personal într-un grup, comunitate, cuplu, familie. Iar în spatele fricii de neacceptare stă instinctul de supraviețuire.
 
Cu ce ne ajută înțelegerea acestor aspecte?
 
Sigur, avem nevoie să supraviețuim, deci această temere nu avem cum s-o anulăm complet în acest stadiu al evoluției noastre. Pentru început, ne ajută să realizăm că supraviețuirea este un aspect de cele mai multe ori relativ ușor de atins - avem nevoie de apă, aer, ceva mâncare și un adăpost - iar restul lucrurilor pe care le căutăm sunt doar trepte calitative sau cantitative. Asta înseamnă să facem diferența între nevoie (necesitate) și dorință. De exemplu, putem trăi cu un minim de hrană care să ne asigure aportul necesar de nutrienți (necesitatea) dar mai vrem și pizza, paste, prăjituri și alte preparate sofisticate (dorința și dorința de a mări plăcerea). Putem trăi într-un loc în care să avem suficientă protecție termică și fizică (animale, infractori, etc.), dar ne face plăcere o casă cu o anumită marime, cu un anumit mobilier, culori, echipamente, o vilă, un hotel de 5 stele ș.a. variante.
Datorită fricii de eșec, respectiv de moarte, avem tendința să confundăm necesitatea cu dorința și să acumulăm cât mai multe rezerve materiale pentru a liniști emoționalul, dar este o capcană pentru că nu se liniștește! Nevoia emoțională va crește și mai mult deoarece obținerea acestor rezerve materiale depinde, credem noi, de ceilalți: dacă suntem apreciați, integrați și considerați "corespunzători" vom avea bani, resurse, ajutor și tot necesarul pentru supraviețuire. Iar a depinde de ceilalți înseamnă să stam în veghe permanentă în a-i mulțumi pe ceilalti și a respecta regulile lor (care sunt schimbabile pentru că așa este omenirea), în a fi acceptați, uneori cu orice preț.
 
Care sunt principalele efecte ale fricii de eșec?
 
1. Depresia
2. Pierderea motivației
3. Evitarea asumării riscurilor
4. Dependența de succes și perfecționismul
5. Furie și resentimente față de oameni, sine, divinitate, viață
6. La nivel fiziologic, scăderea sistemul imunitar
 
Dusă la extrem, străduința de a aparține, de a corespunde, de a fi acceptați, se poate transforma într-o capcană atunci când ne dorim cu orice preț să fim percepuți într-un anume fel, să facem într-un anume fel lucrurile, să părem că suntem conform cerințelor și regulilor unui grup care credem noi că ne poate asigura "supraviețuirea" și uităm astfel să fim noi înșine! Și asta aduce o foarte mare suferință interioară pentru că, a renunța să fim noi înșine înseamnă a ne încălca propriile principii de viață, propriile valori, a neglija esența noastră și talentele personale, cu alte cuvinte a neglija propria vocație și propriul drum în viață.
 
Tot încercând să corespunzi și să mulțumești pe oricine altcineva decât pe tine, vei "uita" cine ești TU și vei neglija să faci exact ceea ce poți TU face cel mai bine!
 
Desprinde-te din când în când de grupuri și mai ales de regulile lor și petrece puțin timp cu tine însuți. Dă-ți voie să analizezi care sunt principiile și valorile tale interne esențiale și care grup personal, social, profesional îți asigură împlinirea lor. Uneori vei constata că e cazul să-ți faci propriul grup, dar asta te va împlini și îi va împlini și pe cei din jurul tău care se vor molipsi de fericirea ta!