Divorțul nu este niciodată ușor, mai ales atunci când sunt implicați copii.
În cazurile fericite, cuplurile divorțate împart în mod amiabil grija copiilor lor și sunt eficienți în creșterea copiilor sănătoși din punct de vedere psihologic și fericiți.
Dacă ești binecuvântat să ai un fost partener sensibil, se poate ajunge la o rezoluție amiabilă. Dar situații în care un părinte manipulează copilul/copiii și îi înstrăinează de celălalt părinte.
Înstrăinarea parentală apare atunci când un copil refuză să aibă o relație cu un părinte din cauza manipulării, cum ar fi transmiterea de informații exagerate sau false, de către celălalt părinte. Situația apare cel mai adesea în timpul unui divorț sau custodie, dar se poate întâmpla și în familii intacte.
Ce este înstrăinarea parentală?
Înstrăinarea parentală este manipularea psihologică a unui copil pentru a demonstra frică, lipsă de respect sau ură nejustificată față de un părinte și/sau alți membri ai familiei.
Înstrăinarea poate include: tacticile folosite includ criticarea sau disprețuirea constantă a unui părinte pe celălalt, oprirea copilului să vorbească despre celălalt părinte, limitarea contactului, eliminarea oricărei prezențe a celuilalt părinte din viața copilului, încurajarea ideii că celălalt părinte nu iubește copilul sau să prezinte impresia că copilul trebuie să decidă între părinți sau să fie disciplinat, prin amenințări sau prin îndepărtarea afecțiunii și a atenției.
Părinții explică situațiile în care simt că copiii lor au fost manipulați sau întorși împotriva lor, astfel încât orice amintiri pozitive despre relația lor să fie șterse.
Făptuitorul poate folosi o varietate de tactici: un tată i-ar putea spune copilului că mama copilului îl urăște și nu vrea să-i vorbească niciodată, când, în realitate, mama sună să vorbească cu copilul în fiecare zi.
O mamă și-ar putea convinge fiica să raporteze – sau chiar să creadă – că tatăl a abuzat-o fizic.
Infractorii pot da vina pe celălalt părinte pentru eșuarea căsătoriei, pedepsirea copilului pentru că dorește să urmeze o relație cu părintele sau să se îndepărteze astfel încât menținerea unei relații este extrem de dificilă.
Ce efecte are înstrăinarea parentală asupra unui copil?
Această experiență poate fi profund supărătoare pentru un copil.
El sau ea se poate simți confuz, trist și singur în urma separării sau divorțului.
Copiii s-ar putea simți nedumeriți de ce mai simt dragoste față de un părinte dacă celălalt îi „urăște” atât de intens. Cu toate acestea, nu au nicio dovadă care să contracareze minciunile celuilalt părinte. De asemenea, nu pot “suferi” pe deplin după relația pierdută, deoarece înstrăinarea este incertă și poate fi predispusă la schimbare.
Într-adevăr, înstrăinarea parentală poate fi o problemă foarte complexă, deoarece mulți părinți cred cu adevărat că îmbunătățesc viața copilului lor prin excluderea celuilalt părinte.
În alte cazuri, ambii părinți se simt ca și cum ar fi victime ale înstrăinării.
Deși consecința înstrăinării parentale veritabile poate fi supărătoare, trebuie să fim conștienți că există multe cazuri în care un copil sau un părinte ar putea avea nevoie să limiteze contactul cu celălalt părinte din motive legale. În cazul în care fostul soț este posibil să fi fost abuziv în trecut, este de înțeles că părintele rezident își asumă responsabilitatea de a avertiza copilul să nu se apropie prea mult.
Exemplele extreme de înstrăinare parentală sunt în general acceptate ca fiind un mic procent din cazurile care există. Mai frecvente sunt cazurile „hibride” sau mixte, care prezintă o combinație de comportamente și atitudini ale copiilor și adulților care duc la respingerea sau rezistența copilului unui părinte.
Părinții care încearcă să-și înstrăineze copiii de foștii parteneri comit o formă de abuz asupra copiilor. Modul în care vă tratați copiii după ce o relație s-a terminat este la fel de convingător ca o problemă de sănătate publică precum fumatul sau băutura. Absența unei legi care interzice în mod expres înstrăinarea complică lucrurile.
Care sunt semnele înstrăinării parentale?
Restricționarea severă a timpului pe care un copil îl poate petrece cu celălalt părinte, în special sfidarea ordinelor judecătorești, este un semn al înstrăinării părinților. A face comentarii negative despre celălalt părinte, a-l învinovăți pentru divorț, a face acuzații false de abuz sau neglijare și a amenința cu reținerea afecțiunii dacă copilul își exprimă sentimente pozitive față de părintele absent sunt semne distinctive ale alienării parentale.
Este reală înstrăinarea parentală?
Comunitatea psihologică nu recunoaște înstrăinarea parentală ca o afecțiune diagnosticabilă. Cu toate acestea, spălarea creierului unui copil pentru a urî un părinte are loc și este recunoscută de instanțe civile (cu condiția să existe dovezi solide). Din păcate, există și cazuri de acuzații false de înstrăinare în scopuri de custodie sau financiare.
De ce are loc înstrăinarea parentală?
Unul dintre motivele pentru care poate începe alienarea parentală implică faptul că un părinte a ajuns să se bazeze pe copilul său pentru sprijin emoțional, o nevoie care se intensifică în timpul unui divorț. Pentru a susține în continuare părintele, și fără dovezi contrare, copilul ajunge să creadă și să interiorizeze ura și manipularea părinților alienatori. Alte motivații includ răzbunarea, gelozia, extorcarea financiară.
Ce fel de persoană ar încerca să înstrăineze un copil de celălalt părinte?
Acest fenomen provine adesea de la un părinte care este narcisist și/sau instabil emoțional.
Acest tip de persoană poate fi motivată de o dorință de răzbunare împotriva fostului partener sau poate avea nevoie de o ieșire atât de disperată încât își transferă durerea și furia asupra copilului. Părinții alienați manifestă uneori și tendințe limită.
Cum preveniți înstrăinarea părinților după un divorț?
Copiii se descurcă, în general, mai bine atunci când părinții divorțați îi cresc ca parteneri amiabili. Pentru a face acest lucru, niciunul din paărinți nu ar trebui să-l denigreze niciodată pe celălalt părinte. Ei ar trebui să caute sprijin din exterior, mai degrabă decât să se întoarcă către copil, să poarte discuții volatile departe de acesta și să încerce să accepte noul partener al fostului, deoarece vor juca un rol important în stabilitatea și fericirea copilului.
Cum să procedezi dacă fostul partener întoarce copilul împotriva ta?
Victimele înstrăinării parentale pot lupta împotriva infracțiunii în instanță, deși este dificil de realizat. Prin urmare, părinții ar trebui să colecteze dovezi detaliate și detaliate prin martori și e-mailuri, texte sau postări pe rețelele sociale. Procesul legal poate implica o evaluare psihologică, o evaluare a custodiei, o evaluare a familiei și o terapie de reunificare pentru a reconstrui relația.
Cât de comună este înstrăinarea parentală?
Unii cercetători estimează că între 11% și 15% din divorțurile care implică copii duc la alienarea părinților.
Este înstrăinarea parentală o formă de abuz asupra copilului?
Înțelegerea clinică a alienării parentale evoluează. Nu este enumerată ca tulburare în DSM-5, dar unii sugerează că ar putea intra sub tema „problemă relațională părinte-copil” ca una dintr-un set de preocupări care ar putea merita atenție clinică. Unii cercetători cred că experiența este o formă de abuz emoțional asupra copiilor și violență în familie.
Vindecarea de înstrăinare parentală
Înstrăinarea parentală este profund dureroasă, dar părinții ostracizați ar trebui să știe că nu sunt singuri. Deși poate fi frustrant, ei ar trebui să urmărească să exprime doar compasiune și bunătate față de copilul înstrăinat, rămânând calmi mai degrabă decât să răspundă la nedreptate cu furie sau ură. Ar trebui să apeleze la prieteni, familie, grupuri de sprijin sau profesioniști din domeniul sănătății mintale în timp ce fac față stresului.
Când un copil începe să petreacă timp cu părintele înstrăinat, deseori poate permite ca relația să fie reparată. Terapia individuală pentru părintele alienant, părintele țintă și copilul poate ajuta pe parcursul acestui proces.
Cum afectează înstrăinarea parentală copiii?
Copiii se pot lupta cu stima de sine, vinovăția și ura de sine, deoarece pot interioriza ura față de părintele vizat și sunt făcuți să creadă, în mod incorect, că părintele nu i-a iubit sau nu i-a dorit. Depresia și consumul de substanțe sunt, de asemenea, căi prin care alienarea parentală poate afecta copiii.
Poți repara relația cu copilul tău după înstrăinarea părentală?
Cel mai bun mod de acțiune este limitarea timpului copilului cu părintele alienator și creșterea timpului cu părintele vizat. Viziunea părtinitoare a copilului asupra părintelui se va clarifica treptat și chiar și relațiile grav deteriorate pot fi reparate, arată cercetările. Părintele vizat poate ajuta prin a nu denigra părintele alienator sau a respinge sentimentele copilului în acest timp.
Cum se pot vindeca copiii de înstrăinarea părinților?
Petrecerea mai mult timp cu părintele înstrăinat poate ajuta la repararea relației. Un exercițiu valoros este deschiderea unui dialog despre asemănările și diferențele dintre membrii familiei. Discutarea unor subiecte neutre, cum ar fi mâncarea sau culoarea preferată, și trecerea mai târziu la sentimente, îl poate ajuta pe copil să individualizeze experiențele părintelui de ale lui.
Consecința înstrăinării parentale
Recunoașterea înstrăinării parentale ca adult poate fi o călătorie lungă și dificilă. Mulți copii dezvoltă o înțelegere nouă, realistă a părinților lor mai târziu în viață. Ei sunt adesea recunoscători pentru dezvoltarea unei relații mai bune cu părintele vizat, dar se pot lupta și cu consecințele unei relații tensionate sau mai slabe cu părintele înstrăinat.
De unde știu dacă am experimentat înstrăinarea parentală în copilărie?
Copiii ajung foarte des să recunoască că au fost victime ale alienării înstrăinării la vârsta adultă. Cu toate acestea, procesul este dureros din punct de vedere emoțional și poate dura ani sau chiar zeci de ani. Învățarea semnelor și strategiilor de înstrăinare parentală, precum și vorbirea cu părintele vizat pentru a identifica adevărurile și minciunile, pot ajuta copiii să identifice dacă au fost victime ale înstrăinării.
Cum pot repara o relație ruptă cu părintele meu ca adult?
Poate fi dificil să contracarezi percepțiile greșite pe care un părinte le insuflă unui copil.
Dar, ca adulți, copiii pot înțelege mai bine perspectiva celuilalt părinte și situația într-un mod mai larg. În cazul unei femei, tatăl ei înstrăinat a păstrat distanța până la vârsta de 17 ani, înainte de a explica calm că nu toate afirmațiile mamei sale sunt adevărate. Au putut apoi să se reconecteze.
Când ar trebui să încetez să încerc să reiau legătura cu copilul meu adult înstrăinat?
Părinții copiilor înstrăinați pot încerca în mod continuu să repare relația prin reluarea contactului, exprimând empatie și încercând să abordeze problema de bază.
Cu toate acestea, poate veni un moment cînd trebuie să te oprești, cum ar fi atunci când copilul este constant ostil, amenință cu un ordin de restricție sau, mai pozitiv, decide că are nevoie de timp, dar va păstra legătura.